CRESCENDO, de partea expediției “Ceva de spus” în Aconcagua
La începutul acestui an, colegul nostru, Andrei Cupaciu, împreună cu Cristian Tzecu din Timișoara, Cătălin Neacșu și Mihai Emil Isar din Pitești au pornit într-o expediție aparte de alpinism și ciclism, spre vârful Aconcagua (6962 de metri), cel mai înalt vulcan din America. Expediția este organizată de către Asociațiile „De Partea Ta” și „Impact în Societate” și este sponsorizată de un număr de 5 companii, printre care și Crescendo.
Expediție pentru persoanele cu dizabilități
Expediția este o inițiativă ce întărește legătura dintre alpinism, ciclism și persoane cu dizabilităti, având ca scop susținerea cauzei persoanelor cu dizabilități în societate. Sportivii vor face cunoscută lumii, prin tentativele lor, existența website-ului www.cevadespus.ro, prin asocierea tuturor informațiilor legate de expediție cu acest website. Se încearcă astfel o cale mai puțin obisnuită de popularizare a dizabilității, care se adresează unui altfel de public decât cel cunoscător. Deși de regulă cei interesați de munte și de sport nu au tangențe cu problemele persoanelor cu dizabilități, experiențele precedente au demonstrat faptul că alăturarea celor două dirijează informațiile spre un nou public-tintă.
Cel mai înalt munte din America
Expediția a început pe 10 ianuarie și se va încheia pe 2 februarie, cu partea de escală pe stâncă, extrem de dificilă. Cerro Aconcagua, situat în Argentina, este cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică, și cel mai înalt munte din afara Asiei, fiind unul din seria „Seven Summits” (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent).
Cei patru îsi propun ascensiunea vârfului Ojos del Salado, folosind bicicletele, dacă se poate până la capătul drumului, la cota 6000. De acolo până pe vârf, ruta va fi abordată în manieră alpină. Ar reprezenta premieră mondială urcarea cu bicicleta pe cel mai înalt vulcan din lume.
Descrierea acțiunii
Acțiunea constă, pe de o parte, în relizarea unei expediții de alpinism/ciclism în Munții Anzi și, totodată, susținerea cauzei persoanelor cu dizabilități în societate.
Proiectul durează doi ani, începând din decembrie 2011:
1. Expediția de alpinism/ciclism – 1,5 luni (15 dec 2011 – 2 feb 2012):
- Traversarea Patagoniei și realizarea unui reportaj multimedia despre specificul socio-cultural și cadrul geografic al zonelor vizitate.
- Escaladarea vârfurilor Aconcagua și Ojos del Salado
2. Diseminarea rezultatelor – doi ani, constând dintr-o expoziție foto itinerantă, realizarea unui film de metraj mediu, publicarea de informații pe site-urile de profil, susținerea de prezentări și conferințe.