Certificări

Managementul Calităţii

CERTIFICAT

Declaraţia Managementului

Managementul Securităţii Informaţiei

CERTIFICAT

Declaraţia Managementului

Sistemul de Management Integrat, certificat la sfârşitul anului 2009, ne oferă o imagine completă, acoperitoare şi ne ajută să luăm mai bine pulsul relaţiei cu clienții. În același timp, reuşim să menţinem echilibrul relaţiilor cu principalii “stakeholderi” ai companiei: membrii echipei, clienții, partenerii şi nu în ultimul rând, mediul şi societatea în care trăim.

Managementul Securităţii Informaţiei

Politica de securitate este aprobată de management şi reflectă angajarea conducerii în implemetarea şi mentinerea unui Sistem de Management al Securităţii Informaţiei, certificat conform SR EN ISO/CEI 27001:2006.

Prin implementarea şi menţinerea acestui sistem, clienţii şi partenerii noştri de afaceri dispun de o garanţie suplimentară – oferită de o terţă parte independentă – că informaţiile cu care operează compania sunt protejate împotriva pierderii, distrugerii, accesului neautorizat şi a altor riscuri specifice. Totodată, confirmă angajamentul nostru în direcţia dezvoltării şi diversificării portofoliului de servicii de outsourcing.

Definit împreună cu consultanţi externi, Sistemul de Management al Securităţii Informaţiei a fost conceput în aşa fel încât să asigure selectarea – adecvată şi proporţională cu riscurile şi potenţialele efecte ale acestora – a măsurilor de securitate care să protejeze resursele informaţionale.

Managementul Calităţii

Pentru a ne îmbunătăţi continuu performanţele, a deveni un partener agreabil, în care clientul să aibă încredere deplină, am proiectat, documentat şi implementat un sistem modern de management al calităţii, conform prevederilor standardului SR EN ISO 9001:2008. Auditările independente au reconfirmat, an de an, standardele înalte de calitate ale serviciilor şi soluţiilor CRESCENDO, capabile să satisfacă, sub toate aspectele, cerinţele specifice şi aşteptările clienţilor noştri.

Managementul Mediului

Rolul pe care ni l-am asumat, de casă de soluţii şi servicii IT&C, impune o dublă responsabilitate faţă de mediu: ce face compania noastră, dar mai ales ce facem ca alte companii să adere la conceptul de „Green IT”. Pentru a ne pune la punct şi cu partea procedurală, la finele anului 2009 am obţinut certificarea Sistemului de Management al Mediului, în acord cu cerinţele SR EN ISO 14001:2005.

Având în vedere amploarea proiectelor pe care le avem, rolul pe care îl jucăm în încurajarea clienţilor să adopte soluţii „Green” este foarte important. De aceea, am introdus în portofoliul nostru soluţii menite să reducă consumul nejustificat de resurse, iar pentru clienţii care doresc să renunţe la echipamentele vechi, mari consumatoare de energie, asigurăm preluarea şi transportarea lor către unităţile de reciclare a echipamentelor. Intern, pentru reciclarea echipamentelor IT, a consumabilelor şi a hârtiei avem parteneriate cu firme/ asociaţii specializate.

Managementul Sănătăţii şi Securităţii Muncii

Dezvoltarea şi certificarea unui sistem de management de securitate şi sănătare ocupaţională – conform cu SR OHSAS 18001:2008 – reflectă preocuparea noastră constantă ca membrii echipei CRESCENDO să îşi desfăşoare activitatea într-un mediu prietenos, cu riscuri minime pentru sănătatea lor.